Conform art. 2280 din Codul Civil, fideiusiunea este o convenţie prin care o persoană, numită garant, se obligă să plătească datoria unei alte persoane, numită debitor, în cazul în care acesta din urmă nu își poate achita datoria până la scadență. Cu privire la sfera de aplicabilitate, fideiusiunea poate fi utilizată într-o varietate de situații, cum ar fi contractele de împrumut, contractele de închiriere, contractele de furnizare, contractele de construcție sau alte tipuri de tranzacții comerciale.
În general, fideiusiunea reprezintă o opțiune atractivă atât pentru creditori, deoarece poate crește șansele de recuperare a datoriilor, cât și pentru debitori, luând în considerare faptul că ajută la obținerea de credite în condiții mai puțin restrictive. Totuși, pentru cei care garantează îndeplinirea obligației debitorului, fideiusiunea implică adesea anumite riscuri. De regulă, dacă debitorul nu își poate plăti datoria, garantul va fi obligat să o facă. Prin urmare, înainte de a accepta să fie garant, este important ca persoana respectivă să identifice cu atenție riscurile și să fie pregătită să plătească datoria în cazul în care debitorul nu o face.
Garantul este considerat un codebitor, iar obligația sa este subordonată și accesorie obligației principale a debitorului. Este important de menționat faptul că fideiusiunea trebuie să fie încheiată în mod explicit și în conformitate cu regulile legale pentru a fi valabilă și eficientă. În majoritatea cazurilor, contractul de fideiusiune se constituie plecând de la raporturile dintre fideiusor și debitorul principal. În cazul de față, supunem atenției calitatea de fideiusor care derivă, fie din raportul de muncă, fie din calitatea de asociat și/sau administrator într-o societate, aceste calități, determinând de altfel calitatea de garant alături de societate, care este debitor principal, într-un contract de împrumut/achiziții.
Mai jos vom explica cum poate opera fideiusiunea și impactul pe care această instituție juridică îl are asupra persoanelor care se angajează ca fideiusori în considerarea calității lor de administratori/asociați sau chiar angajați ai unei societăți, care dorește să ia un împrumut, sau să achiziționeze anumite produse.
Cu titlu de exemplu, pornim de la situația unei persoana fizice ce îndeplinește funcția de administrator/asociat într-o societate și presupunem existența unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect anumite produse, încheiat între aceasta din urmă, în calitate de cumpărător și o altă societate, în calitate de vânzător. Administratorul/asociatul societății a garantat personal executarea obligațiilor de plată față de societatea care vinde produsele, iar societatea cumpăratoare a constituit o ipotecă mobiliară în favoarea vânzătorului. Dacă cumpăratorul nu a reușit să-și execute obligațiile de plată față de vânzător pe o anumită perioadă de timp, acesta din urmă poate iniția procedura de executare silită atât împotriva societății, cât și împotriva administratorului/asociatului său, pe temeiuri diferite, respectiv contractul de ipotecă și fideiusiunea cuprinsă în contractul de vânzare. Chiar dacă ulterior, persoana fizică ce a garantat nu mai îndeplinește în societate calitatea de administrator/asociat, în cadrul unei eventuale contestații la executare formulată de aceasta, invocând prevederile art. 2320 din Codul civil și motivând că încetarea calității sale de administrator presupune și încetarea calității sale de fideiusor, acest lucru nu se poate consfinți, decât în anumite condiții.
În principal, trebuie să plecăm de la prevederile art. 2320 din Codul Civil, ce statuează faptul că dacă garantarea s-a realizat în considerarea funcţiei deţinute de debitor, încetarea funcţiei implică și stingerea obligaţiei de garanţie. Însă, pentru a se aplica aceste prevederi trebuie îndeplinite două condiții, respectiv: (i) calitatea de asociat/administrator trebuie să înceteze înainte ca obligația în cauză să se nască și (ii) această calitate să fi fost motivul concret al încheierii contractului de fideiusiune.
În concluzie, fideiusiunea este o instituție juridică prin care garantul își asumă responsabilitatea pentru plata datoriei debitorului în cazul în care acesta nu poate să o facă, fiind important ca fideiusorul să fie conștient de riscurile implicate în acest act juridic, precum și de capacitatea debitorului de a-și îndeplini obligațiile.
Comments