1. Reglementare
Art. 262 NCC - Relaţiile dintre părinţi şi copii
(1) Copilul nu poate fi separat de părinţii săi fără încuviinţarea acestora, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
(2) Copilul care nu locuieşte la părinţii săi sau, după caz, la unul dintre ei are dreptul de a avea legături personale cu aceştia. Exerciţiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condiţiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului.
Art. 497 NCC - Schimbarea locuinței copilului
(1) Dacă afectează exerciţiul autorităţii sau al unor drepturi părinteşti, schimbarea locuinţei copilului, împreună cu părintele la care locuieşte, nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte.
(2) În caz de neînţelegere între părinţi, hotărăşte instanţa de tutelă potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile.
Art. 910 CPC - Domeniu de aplicare
(1) Dispoziţiile prezentului capitol sunt aplicabile şi în cazul măsurilor privitoare la minori prevăzute într-un titlu executoriu, cum sunt stabilirea locuinţei minorului, darea în plasament, înapoierea minorului de către persoana care îl ţine fără drept, exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul, precum şi alte măsuri prevăzute de lege.
(2) În aceste cazuri, executorul judecătoresc va trimite părintelui sau persoanei la care se află minorul încheierea de încuviinţare a executării împreună cu o somaţie în care îi va comunica acesteia data la care să se prezinte împreună cu minorul la sediul său ori în alt loc stabilit de executor, în vederea preluării acestuia de către creditor, sau, după caz, îi va pune în vedere să permită celuilalt părinte să îşi exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu.
(3) Dacă debitorul nu se va conforma somaţiei executorului, acesta, la cererea creditorului, va sesiza instanţa de executare pentru a se face aplicarea prevederilor art. 906.
Art. 911 CPC - Reguli speciale de executare
(1) Dacă în termen de o lună de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 906 alin. (2) debitorul nu execută obligaţia sa, executorul judecătoresc va proceda la executarea silită.
(2) Executarea se va efectua în prezenţa unui reprezentant al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi, când acesta apreciază că este necesar, a unui psiholog desemnat de aceasta. Prezenţa psihologului nu este necesară dacă reprezentantul direcţiei are această calificare.
(3) La solicitarea executorului judecătoresc, agenţii forţei publice sunt obligaţi să îşi dea concursul la executare, în condiţiile legii.
(4) Nu este permis niciunei persoane să bruscheze minorul sau să exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea.
Art. 912 CPC - Opunerea la executare
(1) Dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia, penalitatea stabilită de instanţă potrivit art. 906 va curge până la momentul executării, dar nu mai mult de 3 luni de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 906 alin. (2).
(2) În cazul în care debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia în termenul prevăzut la alin. (1), precum şi atunci când debitorul este de rea-credinţă şi ascunde minorul, executorul judecătoresc va consemna acest fapt şi va sesiza de îndată parchetul de pe lângă instanţa de executare în vederea începerii urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti.
Art. 913 CPC - Refuzul minorului
(1) Dacă executorul constată că însuşi minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă aversiune faţă de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatările sale şi pe care îl va comunica părţilor şi reprezentantului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(2) Reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului va sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul, pentru ca aceasta să dispună, în funcţie de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 3 luni. Cererea se soluţionează de urgenţă în camera de consiliu, prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac, pronunţată cu citarea părinţilor şi, după caz, a persoanei la care se află copilul. Dispoziţiile legale privind ascultarea copilului rămân aplicabile.
(3) La finalizarea programului de consiliere, psihologul numit de instanţă va întocmi un raport pe care îl va comunica instanţei, executorului judecătoresc şi direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(4) După primirea raportului psihologului, executorul va relua procedura executării silite, potrivit art. 911.
(5) Dacă şi în cursul acestei proceduri executarea nu va putea fi realizată din cauza refuzului minorului, creditorul poate sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul în vederea aplicării unei penalităţi, dispoziţiile art. 906 alin. (2) şi (4) - (6) fiind aplicabile în mod corespunzător.
2. Dreptul de a avea legături personale cu minorul
Chiar dacă relația dintre parteneri se încheie, familia rămâne o entitate relevantă pentru copil, iar fiecare părinte are dreptul de a menține legături personale cu acesta. Cu alte cuvinte, legiuitorul trebuie să asigure supravieţuirea familiei în forma reconfigurată, în ciuda tuturor divergențelor existente. În cazul unei separări, este posibil să se stabilească un părinte rezident (cel la care copiii locuiesc în mod obișnuit) și un părinte nerezident (cel care nu locuiește cu copiii în mod obișnuit). Este necesar să se asigure că atât părintele rezident, cât și cel nerezident au posibilitatea de a menține legăturile personale cu copiii, chiar dacă nu locuiesc împreună.
Între drepturile specifice pe care le are părintele se numără şi cel de a se bucura de prezenţa copilului său şi de a dezvolta şi menţine legături personale cu acesta. În cazul în care părinţii locuiesc alături de copii, exerciţiul acestui drept nu cunoaşte particularităţi aparte, realizându-se prin însuşi faptul convieţuirii. Dacă însă părinţii sunt separaţi de minori, legiuitorul a recunoscut în mod expres dreptul părintelui nerezident de a se bucura în continuare de prezenţa copilului său şi de a dezvolta şi menţine legături personale cu acesta, deoarece copilului trebuie să i se ofere toate premisele unei dezvoltări optime şi echilibrate din punct de vedere psiho-social, emoţional, educativ şi profesional. În același sens, trebuie să luăm în considerare și dreptul minorului de a se bucura de prezenţa părintelui său şi de a beneficia de orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea i le oferă.
Chiar dacă un părinte exercită exclusiv autoritatea părinteasca asupra copilului, celălalt va avea în continuare dreptul de a avea legături personale cu minorul, iar obligația corelativă acestui drept aparţine oricărei persoane sub autoritatea căreia se află minorul (de exemplu, unitatea de învățământ dacă părintele nerezident îl vizitează pe copil în pauze). Menționăm în continuare natura duala a acestuia, întrucât părintele deține concomitent atât dreptul, cât şi obligaţia de a menţine legăturile personale cu copilul său.
3. Interesul superior al copilului
În relaţia cu copiii lor, părinţii au o serie de drepturi şi obligaţii specifice care se exercită în mod egal şi concurent, însă numai în interesul superior al minorilor. Putem afirma că interesul superior al copilului are un conținut divers raportat la fiecare copil in parte și nu poate fi definit ca o regulă generala față de toți copiii. Conținutul este diferit și raportat la un singur copil privit în mod izolat, luând în considerare etapele sale de dezvoltare și distincte ipoteze situaționale. Având în vedere cele precizate, trebuie să luăm în calcul stabilitatea raporturilor juridice în speță care pot fi schimbate în timp.
4. Executarea silită a dreptului de a avea legături personale cu copilul
În caz de nerespectarea a dreptului de a avea legături personale cu minorul, Codul de procedură civilă instituie un mecanism special, menit să permită părintelui nerezident să execute silit măsurile dispuse cu privire la minori. Conform art. 632 alin. (1) C. pr. civ., "executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu" ca prima condiție esențială. În continuare, art. 645 alin. (1) C. pr. civ. prevede că sunt părţi în procedura de executare silită creditorul şi debitorul (după cum am afirmat anterior, orice persoană care exercită autoritatea asupra minorului are obligaţia de a respecta dreptul părintelui, nu doar părintele rezident). După cum precizează și art. 910 alin. (2) C. pr. civ. că executorul judecătoresc va trimite "părintelui sau persoanei la care se află minorul" încheierea de încuviinţare a executării silite şi somaţia şi îi va "va pune în vedere să permită celuilalt părinte să îşi exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul", trebuie să avem în vedere orice măsurp cu privire la minor, nu doar a celei relative la dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul său. Menționăm faptul că nu i se poate impune copilului dreptul părintelui de a avea legături personale cu el, deci copilul nu poate avea calitatea de debitor. Cu atât mai mult, refuzul acestuia de a respecta dreptul părintelui vine cu anumite consecințe, acesta fiind indisolubil legat de minor. Conchidem astfel, că, într-o oarecare măsură copilul este chiar obiectul executării silite, el neputând avea nici calitatea de debitor, nici pe cea de creditor, dar nici de participant la această procedură.
Un alt aspect relevant este că relativ la dreptul de creanță, părintele nerezident trebuie să indice indicat, exemplificativ, modalităţile în care poate fi exercitat acest drept. În acest caz, deși pare că părintele nerezident are c are doar obligaţii de a nu face, în realitate, acesta o multitudine de obligaţii de a face de exercitat (de exemplu, obligatia de a prelua copilul de la locuința părintelui nerezident).
Trebuie să avem în vedere și condiția existenței unei neexecutări voluntare a obligaţiei stabilite prin titlu executoriu și situația în care minorul refuză să-l părăsească pe debitor sau exercită aversiune faţă de creditor, fapt ce ar conduce la imposibilitatea executării. Menționăm faptul că existând un titlu executoriu, punerea în întârziere a debitorului nu mai este necesară, înă creditorul trebuie să se asigure în prealabil că nu este vorba despre o simplă tensiune sau o lipsă de comunicare între părinți și să dețină probe pentru acest fundament (de ex. poate fi vorba despre refuzul părintelui rezident de a respecta programul de vizită).
Luând în considerare sfera relațiilor vizate, procedura se desfășoară cu celeritate. În acest sens, conform, art. 913 alin. (1) din C. pr. civ. prevede că dacă executorul constată că însuşi minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă aversiune faţă de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatările sale şi pe care îl va comunica părţilor şi reprezentaților legali si reprezentantului directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului. Totuși, nu orice refuz al minorului determină încetarea procedurii de executare, cu numai unul expres, dincolo de orice dubiu. În caz contrar, creditorul poate avea câștig de cauză într-o posibilă contestație la executare, luând în considerare faptul că se poate folosi orice mijloc probatoriu și că se impune și ascultarea minorului în vârstp de peste 10 ani
Menționăm faptul că doar întâlnirea copilului cu părintele este impiedicată pe această cale, celelalte forme rămânând aplicabile (de ex. comunicarea informațiilor despre copil). Revenind la situația invocată, reprezentantul direcţiei solicită autorizarea instanţei pentru a proceda la aplicabilitatea prin propriul personal (psiholog), unui program de consiliere care să aibă ca scop înlăturarea refuzului minorului şi diminuarea ori anihilarea unei ușoare aversiuni față de părintele nerezident.
Dacă executarea nu se poate face luând în considerare refuzului minorului și neexistând nicio culpă a debitorului, nu există un remediu concret dat de legiuitor în acest sens. Dacă culpa debitorului, creditorul are la îndemână următoarele mecanisme: penalităţi pe zi de întârziere care vor curge împotriva debitorului, pe urmă, împotriva sa se poate formula o plângere penală şi, în final, poate solicita schimbarea locuinţei minorului.
În concluzie, acest mecanism special pus la dispoziție de Codul de procedură civilă are în vedere asigurarea unei continuități a relației dintre copil și părintele la care nu mai locuiește, celeritatea procedurii impunând o serie de mecanisme prin care debitorul să fie nevoit să își execute obligațiile într-un timp cât mai redus.
Comments