1. Ce este acordul prenupțial?
Un acord prenupțial, cunoscut și sub numele de contract prenupțial sau acord de separare de bunuri, este un acord scris între două persoane care urmează să se căsătorească sau să își unească destinele într-o relație de conviețuire. Acest acord prevede cum vor fi împărțite bunurile și veniturile lor în cazul unui eventual divorț și are ca scop prevenirea disputelor dintre soți.
2. În România există această instituție juridică?
Plecând și de la principiul repartiţiei „De la fiecare după capacităţi, fiecăruia după muncă“, acordul prenupțial există în multe țări din întreaga lume, cu diferite denumiri și reguli specifice. În România există o instituție similară, respectiv separația de bunuri, reglementată de articolele 360-365 din Codul Civil, un regim matrimonial care nu se bucură de notorietate în rândul persoanelor căsătorite.
3. Ce înseamnă separația de bunuri?
Separația de bunuri este regimul matrimonial care oferă cea mai mare independenţă patrimonială soţilor. Aceasta implică un proces legal prin care două persoane care au decis să pună capăt unei căsătorii rămân, în urma divorțului, fiecare cu bunurile proprii pe care le-a achiziționat înainte sau după căsătorie, existând doar bunuri pe cote-părți, nu în devălmășie. Spre deosebire de regimurile de tip comunitar, regimul separatist nu presupune constituirea unei mase de bunuri comune, masa de bunuri proprii a fiecărui soţ dezvoltându-se în mod autonom.
4. Care este scopul separației de bunuri?
Scopul acestui regim matrimonial este de a asigura faptul că fiecare soț primește o distribuție justă a bunurilor dobândite prin eforturi proprii. Cu alte cuvinte, în cadrul separației de bunuri toate celelalte drepturi și obligații izvorâte din căsătorie se mențin, însă fiecare persoană rămâne cu bunurile sale astfel dobândite.
Un exemplu semnificativ în acest sens este apariția unei executări silite cu privire la bunul propriu al unui soț căsătorit în regimul separației de bunuri. În această situație, celălălalt soț este pus la adăpost de o eventuală executare, întrucât bunul respectiv nu face parte dintr-o devălmășie. Comparativ cu alte regimuri matrimoniale, regimul separaţiei de bunuri are vocaţia de a realiza o completă disociere a intereselor soţilor, stabilind o independență patrimonială de necontestat.
5. Care este izvorul separației de bunuri?
Izvorul fundamental al regimului separaţiei de bunuri este convenţia matrimonială încheiată între soți, după caz, înainte sau în timpul mariajului. În cazuri excepţionale, temeiul separaţiei de bunuri îl poate constitui şi hotărârea judecătorească prin care instanţa, la solicitarea unuia dintre soţi, pronunţă separaţia de bunuri, „atunci când celălalt soţ încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei".
6. Ce presupune separația patrimoniilor?
Separația se manifestă la nivelul ambelor laturi ale patrimoniului fiecăruia dintre soți.
Cu privire la activ, fiecare dintre soți deține un drept de proprietate exclusiv raportat la bunurile obţinute (bunuri corporale, bunuri incorporale, drepturi de creanță drepturi reale, acțiuni privind drepturile patrimoniale) înainte de actul de căsătorie, dar şi a bunurilor dobândite în nume propriu după data căsătoriei.
După cum precizează literatura de specialitate, în cadrul patrimoniului fiecăruia dintre soți nu se mai constituie masa bunurilor comune, specifică regimurilor de tip comunitar. Deci, orice bun dobândit de unul dintre soţi se raportează exclusiv patrimoniul respectivului soţ, neavând nicio relevanţă data dobândirii sau caracterul oneros/gratuit în determinarea naturii juridice a bunului.
Cu privire la pasiv, art. 364 din Codul civil precizează faptul că niciunul dintre soţi nu poate fi ţinut de obligaţiile născute din actele săvârşite de celălalt soţ. Astfel, acesta nu va fi răspunzător decât pentru propriile sale obligații.
7. Ce presupune această gestiune individuală a bunurilor?
Fiecăruia dintre soții căsătoriți în regimul separației de bunuri îi aparţine în exclusivitate dreptul de a administra, folosi şi dispune liber de bunurile sale. Astfel, nu există un patrimoniu comun și fiecare își gestionează individual bunurile.
8. Ce se întâmplă dacă și celălalt soț contribuie la dobândirea bunului propriu al altui soț?
Raportat la o soluție jurisprudențială, dacă se dovedeşte în concret că şi celălalt soţ a contribuit, cu bunurile sale sau cu sume de bani la dobândirea acelor bunuri proprii, în scopul de a deveni coproprietar cu celălalt soț, devin aplicabilie dispozițiile privitoare la coproprietatea pe cote-părţi.
Dovada cu privire la contribuție trebuie să fie făcută în mod precis și fără a se putea considera că o simplă gospodărire în comun a bunurilor ar atrage un alt regim juridic decât cel sub care bunurile au fost dobândite. În acest caz, soţul care nu este parte în actul respectiv poate să se folosească de instituția simulaţiei, fie cu privire la persoană, fie cu privire la preţ și să dovedească prin toate mijloacele legale, inclusiv cu martori că a contribuit efectiv la plata preţului şi că a avut intenţia să dobândească împreună bunul respectiv.
9. Ce se întâmplă cu bunurile proprietate comună?
Conform art. 362 din Codul civil, bunurile dobândite împreună de către soţi în timpul căsătoriei aparţin acestora în proprietate comună pe cote-părţi. Dovada coproprietăţii se face în condiţiile art. 361, prin inventarul bunurilor mobile efectuat de către notarul public.
10. Ce se întâmplă dacă folosești bunurile celuilalt soț?
Conform art. 363 din Codul civil, soţul care se foloseşte de bunurile celuilalt soţ, fără împotrivirea acestuia din urmă, are obligaţiile unui uzufructuar, cu anumite excepții. Astfel, soțul este dator să restituie numai fructele existente la data solicitării lor de către celălalt soţ sau, după caz, la data încetării ori schimbării regimului matrimonial.
Dacă unul dintre soţi încheie singur un act prin care dobândeşte un bun, folosindu-se, în tot sau în parte, de bunuri aparţinând celuilalt soţ, acesta din urmă are două opțiuni, în proporţia bunurilor proprii folosite fără acordul său, respectiv între a reclama pentru sine proprietatea bunului achiziţionat şi a pretinde daune-interese de la soţul dobânditor.
Proprietatea nu poate fi însă reclamată decât înainte ca soţul dobânditor să dispună de bunul dobândit. O excepție este cazul în care terţul dobânditor a cunoscut că bunul a fost achiziţionat de către soţul vânzător prin valorificarea bunurilor celuilalt soţ.
11. Care este răspunderea pentru obligațiile personale?
Conform art. 364 din Codul civiul, niciunul dintre soţi nu poate fi ţinut de obligaţiile născute din acte săvârşite de celălalt soţ. Cu toate acestea, soţii răspund solidar pentru obligaţiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor.
12.Există vreun drept de retenție?
Conform art. 365 din Codul Civil, la încetarea regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soţi are un drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul faţă de celălalt.
13. Cum se face inventarul bunurilor?
Conform art. 361 din Codul civil, la adoptarea acestui regim, notarul public întocmeşte un inventar al bunurilor mobile proprii, indiferent de modul lor de dobândire. Se poate întocmi un inventar şi pentru bunurile mobile dobândite în timpul separaţiei de bunuri.
Pentru opozabilitate faţă de terţi, acest inventar se anexează la convenţia matrimonială, supunându-se aceloraşi formalităţi de publicitate ca şi convenţia matrimonială.
În lipsa inventarului se naște prezumția că, până la proba contrară, dreptul de proprietate exclusivă aparţine soţului posesor. Dacă bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus unei condiţii de formă pentru validitate ori unor cerinţe de publicitate, dreptul de proprietate exclusivă nu se poate dovedi decât prin înscrisul care îndeplineşte formele cerute de lege.
14. Când încetează acest regim matrimonial?
Încetarea regimului matrimonial al separaţiei de bunuri are loc:
a) la schimbarea convenţională a regimului matrimonial;
b) la încetarea căsătoriei prin moartea unuia dintre soţi;
c) la constatarea nulităţii sau anularea mariajului;
d) la desfacerea căsătoriei.
Luând în considerare faptul că nu există o masă de bunuri comune, niciun partaj nu ar trebui să aibă loc în momentul lichidării regimului matrimonial al separaţiei de bunuri. În cazul decesului unuia dintre soţi, împărţirea bunurilor sale este supusă regulilor partajului succesoral raportat la forme, menţinerea în indiviziune, atribuirea, vânzarea bunurilor, efectele împărţelii, garanţia şi sultele.
15. Cum se lichidează acest regim matrimonial?
În literatura de specialitate s-a considerat că lichidarea regimului matrimonial al separaţiei de bunuri implică, în principal, următoarele operaţiuni:
a) identificarea bunurilor proprii ale fiecăruia dintre soţi;
b) împărţirea bunurilor achiziţionate în coproprietate, respectiv transformarea acesteia într-un drept de proprietate deplin şi exclusiv pentru fiecare dintre soţi;
c) plata reciprocă a eventualelor creanţe intervenite între soţi pe timpul mariajului;
d) plata creditorilor comuni ai soţilor.
Comments