1. Unde sunt definite cele două noțiuni?
Acordul de restructurare și planul de reorganizare sunt noțiuni reglementate de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Astfel pct. 43^1 și 54 ale art. 5 din legea menționată prevăd următoarele:
· „43^1. procedura acordului de restructurare reprezintă procedura de prevenire a insolvenţei prin care debitorul supune confirmării judecătorului-sindic un acord de restructurare negociat în prealabil cu creditorii ale căror creanţe sunt afectate şi aprobate în condiţiile prezentei legi, în baza căruia îşi redresează activitatea şi îşi achită total sau parţial creanţele afectate în perioada stabilită prin acordul de restructurare”
· „54. reorganizare judiciară este procedura ce se aplică debitorului în insolvenţă, persoană juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor. Procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, confirmarea, implementarea şi respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevadă, nelimitativ, împreună sau separat:
a. restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului;
b. restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social;
c. restrângerea activităţii prin lichidarea parţială sau totală a activului din averea.”
2. Ce presupune acordul de restructurare?
Acordul de restructurare reprezintă instrumentul legal pus la dispoziția societăților de către Legea 85/2014 pentru a preveni starea de insolvența a debitorilor într-un cadru confidențial și organizat, sporind, totodată, șansele de redresare ale acestora. Prin intermediul acestui acord, debitorul și creditorii săi negociază și se înțeleg în privința reorganizării și limitării datoriilor înainte de a intra în procedura de insolvență. În acest cadru, debitorul își poate depăși dificultățile financiare fie prin înlocuirea datoriilor cu o altă formă de finanțare mai flexibilă, fie prin renunțarea parțială sau totală la acestea.
Acordul trebuie înocmit de către administratorul restructurării sau de către debitor cu asistența acestuia, iar în cuprinsul său se vor semnala aspecte relevante situației debitorului, fiind pus la dispoziția creditorilor și a instanței. Acesta va include natura stării de dificultate, factorii interni și externi care au determinat această stare, principalii indicatori financiari care justifică existența unei amenințări la adresa capacității viitoare a debitorului de a-și plăti datoriile la scadență și motivul pentru care dificultatea nu poate fi considerată reversibilă în mod natural.
Deși este axat majoritar pe negociere, acordul prezintă și anumite elemente de control judiciar, precum confirmarea de către un judecător sindic, similar cu controlul de legalitate din procedura insolvenței. Astfel, după ce va fi votat de către creditorii care dețin creanțe afectate (creditorii cu creanțe neafectate neavând drept de vot în acest sens), debitorul va trebui să depună la instanţa competentă o cerere de confirmare a acordului de restructurare, îndeplinind în acest scop și alte formalități, printre care și precizarea pragului minim din totalul de creanțe afectate și votul în cadrul fiecărei categorii de creditori.
3. Ce presupune planul de reorganizare?
Legea 85/2014 stabilește cadrul juridic și pentru planul de reorganizare, acesta aplicându-se, însă, în cazul debitorilor aflați deja în procedura de insolvență. Planul de reorganizare este elaborat de către debitor sub supravegherea administratorului judiciar desemnat de către instanță și implică asigurarea continuității activității sale. El trebuie să fie conform cu principiile și cerințele stabilite de lege și să fie aprobat prin votul adunării creditorilor.
Cu privire la conținut, acesta trebuie să includă informații referitoare la debitor, inclusiv detalii despre activitatea sa, despre datoriile sale și alte măsuri precum reducerea datoriilor, restructurarea activelor și a personalului, modificarea condițiilor contractuale etc. După propunerea unui plan de reorganizare urmează aprobarea și confirmarea sa. Dacă planul este aprobat, acesta devine obligatoriu pentru toți creditorii, inclusiv cei care nu au participat la adunarea creditorilor.
Ulterior aprobării, debitorul și administratorul judiciar trebuie să implementeze planul de reorganizare în conformitate cu dispozițiile acestuia. Implementarea poate implica vânzarea de active, reducerea personalului, renegocierea contractelor ori alte măsuri necesare în acest sens. Pornind de la dispozițiile art. 140 din Legea nr. 85/2014, activitatea debitorului este reorganizată conform celor prevăzute prin plan imediat ce intră în vigoare sentința judecătorului‑sindic care‑l confirmă.
Procedura de reorganizare poate dura o perioadă de timp stabilită în planul de reorganizare, când administratorul judiciar supraveghează implementarea acestuia și raportează periodic instanței și creditorilor cu privire la progresul societății. Dacă planul de reorganizare este implementat cu succes și societatea revine la o stare financiară sănătoasă, procedura de insolvență se poate închide.
4. Prin ce se aseamănă cele două proceduri?
În primul rând, rebuie să remarcăm scopul comun, luând în considerare nevoia de redresare a unei societăți aflate în dificultate financiară. Totodată, trebuie să remarcăm și faptul că acestea sunt ridicate la rang de principii de către Legea 85/2014. Astfel, art. 4 pct. 10 din prezenta lege precizează următoarele: „favorizarea, în procedurile de prevenire a insolvenţei, a negocierii/renegocierii amiabile a creanţelor şi a încheierii unui acord de restructurare sau, după caz, a unui concordat preventiv, asigurând continuitatea întreprinderii”, iar pct. 2 prevede în sens similar: „acordarea unei şanse debitorilor de redresare eficientă a afacerii, pentru menţinerea activităţii economice şi protejarea locurilor de muncă, prin accesul efectiv al debitorului la mijloace de avertizare timpurie, prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenţei sau prin procedura de reorganizare judiciară, fără a aduce atingere altor soluţii de redresare.”
Cu privire la condiția economică care stă la baza implementării lor, dificultatea reprezintă starea debitorului generată de orice împrejurare care determină o afectare temporară a activității care dă naștere unei amenințări reale și grave la adresa capacității prezente sau viitoare a debitorului de a-și plăti datoriile la scadență, dacă nu sunt luate măsuri adecvate. Trebuie să menționăm și faptul că accesarea acestor proceduri profită și creditorilor în procesul de recuperare a creanțelor în cauză.
Raportat la subiectul procedurii, ambele vizează întreprinderi aflate în dificultate, cu excepțiile prevăzute de Lege și Directiva referitoare la condamnările debitorului. În același sens, art. 6^2 din Legea menționată precizează că nu poate accesa o procedură de prevenire a insolvenţei debitorul care, în ultimii 3 ani anteriori depunerii cererii de confirmare a acordului de restructurare sau cererii de deschidere a procedurii concordatului, a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului, de corupţie, de serviciu, de fals, pentru infracţiunile prevăzute de Legea societăţilor nr. 31/1990, , Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, precum şi pentru infracţiunile prevăzute la art. 240 şi 241 din Codul penal.
La ambele proceduri inițiativă accesării lor este facultativă. La acordul de restructurare nu există cerere introductivă, însă debitorul poate să înceapă o astfel de negociere, iar la planul de reorganizare cererea poate să fie voluntară, atunci când debitorul își exprimă intenția în acest sens. Precizăm și faptul că sub aspectul conținutului, acestea prezintă anumite elemente de similitudine și este posibil ca atât acordul de reorganizare, cât și planul de reorganizare să fie modificate pe parcurs, în funcție de circumstanțele și necesitățile specifice societății.
Cu privire la votul creditorilor, ambele proceduri implică un vot pe categorii de creditori, în adunarea acestora după reguli clar stabilite de către lege. Raportat la colaborarea creditori-debitor, atât în acordul de restructurare, cât și în planul de reorganizare, debitorul și creditorii discută termenii și condițiile restructurării debitorului.
Trebuie să remarcăm și rolul administratorului judiciar în aceste proceduri, el putând fi implicat în negocierile dintre debitor și creditori, poate fi responsabil de întocmirea planului de reorganizare în numele debitorului, ambele proceduri desfășurându-se sub atenta sa supraveghere.
5. Care sunt diferențele dintre cele două proceduri?
Trebuie să pornim, în primul rând, de la aplicabilitate, întrucât acordul de restructurare se aplică debitorului înainte de a intra în procedura de insolvență, pe când planul de reorganizare se aplică în cazul unei proceduri de insolvență deschise. Trebuie să precizăm și faptul că legea menționează expres în art. 6 faptul că procedurile de prevenire a insolvenţei, prevăzute de prezentul titlu, se aplică debitorilor aflaţi în dificultate, dar care nu se află în insolvenţă. Astfel, putem afirma faptul că acordul de restructurare are un rol preventiv.
Cu privire la modul în care sunt aplicate și rezolvate problemele financiare ale unei întreprinderi, acordul de restructurare impune negocierea, urmată de o înțelegere între debitor și creditori, în care se stabilesc termenii și condițiile pentru restructurarea datoriilor și a activelor societății. Pe de altă parte, planul de reorganizare reprezintă un instrument legal prin care se propune o strategie detaliată de restructurare a debitorului, fiind un document formal și structurat.
Cu privire la persoanele care pot propune planul, la acordul de restructurare, debitorul poate propune un acord de restructurare, care este întocmit de administratorul restructurării sau de către debitor, însă cu asistenţa administratorului restructurării, pe când la planul de reorganizare, următoarele categorii de persoane îl vor putea propune: debitorul, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor, administratorul judiciar sau unul sau mai mulţi creditori, deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe.
Trebuie să remarcăm faptul că pe durata stării de insolvență pe care se derulează planul de reorganizare se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, pe când la acordul de restructurare nu se întâmplă acest lucru. Prin constatarea acestui aspect, deducem faptul că majoritatea debitorilor preferă să acorde o relevanță scăzută acordului de restructurare și șanselor de redresare anterior insolvenței, luând în considerarea beneficiul suspendării executărilor silite pe parcursul derulării planului de reorganizare. La acordul de restructurare, executările silite nu sunt automat suspendate. Executările silite continuă să se desfășoare în mod normal, iar creditorii pot încerca să recupereze datoriile prin diverse mijloace legale disponibile în această perioadă.
Cu privire la votul creditorilor, acordul de restructurare va fi votat pe categorii de creditori, însă în mod diferit, doar de către creditorii care dețin creanțe afectate, iar creditorii cu creanțe neafectate nu au drept de vot în acest sens. Raportat la planul de reorganizare cerințele de aprobare și confirmare fiind cele prevăzute de art. 138 din Legea 85/2014.
Raportat la conținut, acordul restructurare va cuprinde natura stării de dificultate, factorii interni și externi care au determinat această stare a debitorului, principalii indicatori financiari care justifică existența unei amenințări la adresa capacității viitoare a debitorului de a-și plăti datoriile la scadență etc., iar planul de reorganizare trebuie să conțină informații referitoare la debitor, inclusiv detalii despre activitatea sa, despre datoriile sale și planul de reorganizare propriu-zis.
Menționăm și durata acestora în sensul că, pornind de la art 133 din Lege, executarea planului de reorganizare nu va putea depăşi 3 ani, calculaţi de la data confirmării planului și, în mod excepțional, în cazul debitorilor persoane juridice, executarea planului de reorganizare poate dura 4 ani, calculaţi de la data confirmării planului, desigur luându-se în considerare și posibilitatea prelungirii. La acordul de restructurare, legea menționează la art 15^8 alin. (4) din Lege o perioadă de 3 ani ulterior confirmării, în care trimestrial, administratorul restructurării va monitoriza implementarea acordului, chiar dacă perioada prevăzută pentru executarea sa ar putea să fie mai mare. Dacă perioada acordului este mai mică de 3 ani, atunci durata de monitorizare se reduce la perioada acestuia.
6. Care sunt avantajele celor două proceduri și ce se întâmplă dacă acestea eșuează?
Beneficiile acordului de restructurare includ: negociere, acord prealabil, evitarea stării de insolvență și control organizat. Acordul de restructurare permite societății să înceapă negocierile și să obțină o înțelegere cu creditorii într-o etapă incipientă, evitând astfel costurile și incertitudinile procedurii de insolvență formală. Daca acordul de restructurare nu ajută la redresarea financiară a debitorului, aceasta poate intra în insolvență.
Avantajele planului de reorganizare pot fi următoarele: supraviețuirea societății într-o perioadă de mare dificultate, măsuri pentru protejarea activelor și pentru maximizarea valorii acestora, reducerea datoriilor, măsuri pentru protejarea locurilor de muncă ale angajaților și altele în acest sens. În cazul în care planul de reorganizare eșuează, poate exista riscul falimentului pentru societatea debitoare.
7. Care este concluzia?
Atât acordul de restructurare, cât și planul de reorganizarea au menirea de a acorda o șansă de supraviețuire unei societăți aflate în dificultate financiară și de a asigura plata creditorilor într-o măsură cât mai mare posibilă. În general, insolvența apare atunci când o societate nu mai poate să-și onoreze obligațiile financiare, iar majoritatea debitorilor acordă preferință planului de reorganizare pornind de la considerentul că se vor suspenda executările silite, însă acest din urmă fapt nu implică automat scutirea definitivă de la plata datoriilor și o posibilitate concretă de salvare a societății.
Comentários